COD PORTOCALIU
Intensificări ale vântului și viscol puternic.
Zone afectate: la altitudini mai mari de 1700 m în Munții Apuseni, Carpații Meridionali și de Curbură.
Interval de valabilitate: 18 februarie, ora 08 – 19 februarie, ora 20.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș vă recomandă:
Evitați pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică;
Dacă deplasarea este absolut necesară, să vă informați, în prealabil, dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate;
Informați-vă asupra buletinelor și avertizărilor meteorologice;
Înainte de a pleca la drum, asigurați-vă că rezervorul de combustibil este plin și sistemul de încălzire funcţionează eficient, iar autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă.
Nu uitați❗
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
Totodată, un mijloc de informare rapid și sigur este și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.