Acasă / EVENIMENT / Aruncat din maşină, a murit pe loc

Aruncat din maşină, a murit pe loc

În jurul orei 17.30 a după-amiezii de sâmbătă, un echipaj de pompieri de la Detașamentul Câmpulung a fost solicitat să intervină în cazul unui incident petrecut într-o pădure de la marginea comunei Cetățeni. Ajunși la locul evenimentului, pompierii au constatat că un autoturism era răspurnat pe partea laterală dreapta, iar în apropierea acestuia a fost găsit trupul unui bărbat pentru care, din păcate, echipajul medical nu a mai putut face nimic.

accident mortal Cetățeni
La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției Rurale Rucăr și grupa operativă din cadrul Poliției Câmpulung, care au stabilit că era vorba despre Emil P., de 27 de ani, din Cetățeni. Din primele verificări a reieşit că tânărul s-a dus cu autoturismul personal, un Suzuki Vitara, în pădurea proprietatea familiei, pentru a încarcă material lemnos. În timp ce circula pe un teren în pantă, a pierdut controul volanului şi maşina s-a răsturnat, iar şoferul, care cel mai probabil nu purta centura de siguranţă, a fost aruncat din vehicul şi a suferit leziuni incompatibile cu viața.Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş în vederea efectuării necropsiei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Serviciului Rutier Argeș

26 permise de conducere reținute și 35 de certificate de înmatriculare retrase în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar