Acasă / EVENIMENT / Asistent medical descoperit fără viaţă in Policlinica Nr. 2 Piteşti

Asistent medical descoperit fără viaţă in Policlinica Nr. 2 Piteşti

sinucidere_asistent_medical-fotopress24 (2)Agitaţie mare astăzi după-amiază la Policlinica Nr. 2 Piteşti de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează cabinete medicale individuale şi de specialitate, după ce un asistent medical a fost descoperit fără viaţă. Este vorba despre Bogdan Toma, de 35 de ani, din municipiu, care zăcea decedat pe canapeaua din cabinetul doctoriţei Liliana Ţeţiu, unde era angajat. Din primele date rezultă că nu s-a pus problema resuscitării, întrucât bărbatul era mort de mai multe ore şi se instalase deja rigiditatea cadaverică. Pe trupul fără viaţă nu au fost evidenţiate urme de violenţă care să pună sub semnul întrebării natura morţii. Anchetatorii au constatat că asistentul îşi pusese capăt zilelor consumând o substanţă toxică şi lângă canapea a fost descoperită sticla în care încă mai era otravă. De asemenea, judiciariştii Biroului Investigaţii Criminale Piteşti au găsit un bilet în care bărbatul îşi lua adio de la familie şi cerea iertare pentru gestul la care a recurs, dar fără să explice şi motivele care l-au determinat să se sinucidă. Bogdan Toma nu era o fire foarte comunicativă şi lucra de doi ani în cadrul Policlinicii, însă colegii nu au suspectat nicio secundă că va recurge la acest gest extrem.

„Nu a părut niciodată un tip nevrotic sau să aibă probleme personale. Era un tip special, nu a deranjat pe nimeni, era la locul lui, foarte politicos şi îşi vedea de treabă. Eu îl cunosc foarte puţin, dar doctorul cu care lucra ar putea spune mai multe”, a declarat jurnaliştilor prezenţi pe holul Policlinicii medicul Viorel Pătraşcu. Din câte am înţeles, sinucigaşul locuia cu părinţii, nu era căsătorit, nu avea copii şi nici nu avea datorii la bănci. Anunţaţi despre cele întâmplate, la policlinică au sosit tatăl şi alte rude ale bărbatului, care nu îşi puteau explica ce anume l-a împins să-şi ia zilele chiar în floarea vârstei. După ce criminaliştii au terminat cercetările la faţa locului, cadavrul a fost transportat la morgă în vederea autopsierii şi stabilirii cauzelor morţii, iar poliţiştii au început audierile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar