În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, Poliţia Argeş a efectuat controale prin verificări în complexele comerciale, pieţe sau alte locuri de comercializare de pe raza de competenţă, în vederea stabilirii legalităţii operaţiunilor de deţinere şi comercializare către populaţie a produselor pirotehnice. De asemenea, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică poliţiştii au acţionat în vederea combaterii comerţului stradal de obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice şi a folosirii lor în condiţii interzise de lege.
În perioada 24 – 28 decembrie a.c. poliţiştii argeşeni au acţionat în sistem integrat pentru verificarea operaţiunilor de deţinere şi comercializare a substanţelor pirotehnice. În această perioadă poliţiştii au confiscat peste 8300 de articole pirotehnice interzise la deţinere şi comercializare.
Totodată poliţiştii au constatat 6 infracţiuni la regimul substanţelor pirotehnice. În cadrul dosarelor penale întocmite 7 persoane sunt cercetate pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzute de legea 126/1995
Compartimentul de Prevenire şi Serviciul de Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase atrag atenţia asupra faptului că este interzisă folosirea obiectelor artizanale de distracţie pe bază de amestec pirotehnic, în următoarele situaţii:
Între orele 24.00 – 06.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
La o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu 4 nivele şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
La o distanţă mai mică de 500 de metri faţă de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, precum şi faţă de instalaţiile de gaze;
La o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare, pentru obiectele chimice şi petrochimice sau pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
În locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de piatră;
Pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
La o distanţă mai mică de 500 de metri de păduri.
Constituie contravenţii şi se pedepsesc conform legii, următoarele fapte:
comercializare în alte locuri decât cele autorizate se pedepseşte cu amendă de la 1000 la 2500 RON;
neîndeplinirea condiţiilor legale privind inscripţionarea pe ambalajul obiectelor artizanale de distracţie fabricate şi confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice, în limba în limba română, denumirea, clasa din care face parte, instrucţiuni de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor, se pedepseşte cu amendă de la 5000 la 7500 RON;
folosirea obiectelor pirotehnice în locurile interzise se pedepseşte cu amendă de la 3000 la 6000 RON;
în cazul tulburării ordinii publice prin folosirea excesivă a obiectelor pirotehnice care provoacă zgomot se pedepseşte cu amendă de la 200 la 1000 RON;
dacă faptele sunt săvârşite de către minori sub 14 ani se iau măsuri de sancţionare a părinţilor sau ocrotitorilor legali cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 RON;
dacă sunt încălcate reglementările în vigoare cu privire la respectarea normelor de securitate, se vor lua măsuri în vederea suspendării, restrângerii sau retragerii autorizaţiei pentru activităţile de deţinere, transfer, transport, folosire sau comercializare a obiectelor pirotehnice.
Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 1 an:
comercializarea către populaţie a articolelor pirotehnice din categoriile II – IV;
comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege (16 ani), precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor tehnice destinate a fi utilizate de pirotehnicieni.
Confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu obiecte pirotehnice artizanale sau de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, T1, T2 (categoriile şi clasele respective sunt inscripţionate pe ambalaj) efectuate fără drept.