Acasă / EVENIMENT / Atenţie la înşelăciuni în tranzacţiile online

Atenţie la înşelăciuni în tranzacţiile online

Hands holding credit card and using laptop. Online shopping

Se apropie sărbătorile de iarnă, perioadă cu cele mai mari reduceri din an, iar realizarea cumpărăturilor online a devenit din ce în ce mai ușoară, însă trebuie avută în vedere siguranța acestor achiziții. Pandemia Covid-19 a determinat tot mai mulți consumatori să se orienteze spre comerțul online, dar asta implică și un risc mai mare de fraude cărora le pot cădea victime atât comercianții, cât și cumpărătorii.

Tocmai de aceea polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității Argeș trag un semnal de alarmă și le recomandă cumpărătorilor să fie atenți cum și de unde își achiziționează anumite produse.
„Pentru a vă bucura în siguranţă de produsul dorit, vă recomandăm:
– când navigaţi pe internet de pe dispozitivul dumneavoastră, asiguraţi-vă că această conexiune este securizată prin HTTPS – pictograma unui lacăt arătând că pagina accesată este securizată; – nu faceţi niciodată click pe un link/o anexă dintr-un e-mail sau SMS nesolicitat. Verificaţi adresa de pe care v-a fost transmis mesajul. De multe ori aceasta provine de la un domeniu care nu are legătură cu acea companie; – evitaţi operatorii economici care nu afişează date de contact complete (adresă, telefon, cod unic de identificare fiscală etc.) şi care se rezumă la o simplă adresă de e-mail; – aveţi grijă dacă accesaţi o pagină web care conţine greşeli gramaticale.
De asmenea, dacă achziţionaţi bunuri de la persoane fizice, cereţi documentele de provenienţă (factura sau bonul fiscal cu care a fost cumpărat iniţial produsul de la magazin) şi certificatul de garanţie emis de producător. Nu plătiţi în avans bunurile comandate prin internet de la persoane necunoscute. Folosiţi un serviciu de curierat cu plata ramburs ce permite deschiderea coletului la primire. Plătiţi pentru marfă după ce v-aţi asigurat că aţi primit ce aţi comandat. În cazul în care efectuaţi totuşi plata online pentru diferite produse, fiţi atenţi când oferiţi detaliile cardului de credit sau debit pe internet. Refuzaţi tranzacţia dacă vi se cere codul PIN. Este normal să vi se ceară codul CVV (format din trei sau patru cifre, inscripţionat pe card). Este mai sigur să folosiţi un card de debit dedicat tranzacţiilor on-line pe care să îl încărcaţi numai cu suma necesară achiziţiei. Foarte important este să cunoaşteţi situaţia financiară de pe card, atât înainte de a efectua o tranzacţie, cât şi după. Este posibil ca, uneori, să vă fie încasată mai mult decât suma de pe factura, fără a va da seama de acest lucru. Tipăriţi sau salvaţi comanda dumneavoastră, precum şi clauzele şi condiţiile ce apar pe site la momentul cumpărării, pentru situaţia în care ar exista vreo problemă mai târziu. Sesizați autorităților orice tentativă de înșelăciune”, informează poliţia judeţeană.
Poliția Română derulează în aceste zile campania „Siguranța Online”, care își propune să reducă numărul de persoane înșelate prin sfaturi utile și descrierea unor metode frecvente de operare.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar