Ca urmare a atenționării de COD GALBEN emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru 20 de județe din Estul și Sud-Estul țării, vizând precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori în zonele montane şi intensificări ale vântului, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea a dispus şefilor structurilor pentru situații de urgență din județele supuse atenţionării să ia toate măsurile pentru a preveni producerea unor situații de urgență, în special a inundațiilor.
Astfel, vicepremierul Gabriel Oprea a cerut inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Maramureş, Bistriţa – Năsăud, Suceava, Mureş, Harghita, Neamţ, Bacău, Braşov, Sibiu, Covasna, Vrancea, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Galaţi, Brăila, Tulcea şi Constanţa să monitorizeze permanent situaţia din teren şi fie pregătite să activeze grupele operative pentru intervenție încă de la apariția primelor efecte ale fenomenelor meteo periculoase.
Ministerul Afacerilor Interne sfătuiește conducătorii auto să se informeze asupra condițiilor de drum din zona montană, unde este prognozată depunerea unui strat nou de zăpadă, în special în zona Carpaţilor Orientali si Meridionali.
Pentru aceștia, se recomandă respectarea cu strictețe indicațiile Poliției Rutiere și să manifeste o conduită preventivă în timpul deplasărilor pe segmentele de drum acoperite cu zăpadă.
Ministerul Afacerilor Interne atenţionează autorităţile locale din judeţele unde sunt aşteptate manifestări severe ale vântului să ia măsurile necesare pentru a limita posibilele accidente sau pagube, cunoscând că în astfel de situații există riscul prăbușirii copacilor sau panourilor publicitare, ori al desprinderii de elemente ale acoperișurilor imobilelor. De asemenea, vor fi luate măsuri privind supravegherea rețelelor electrice și funcționarea în bune condiții a utilităților publice.
Coordonarea unitară a structurilor cu responsabilități în realizarea intervențiilor pentru situații de urgență la nivelul județelor se realizează de către inspectorii șefi ai Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență.
Acasă / SOCIAL / Atenționării de COD GALBEN emise de M.A.I pentru 20 de județe din Estul și Sud-Estul țării
Citeşte şi ...
Dacika, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...