Acasă / EVENIMENT / Au ajuns după gratii

Au ajuns după gratii

penitenciar colibasiÎn ultimel trei zile, poliţişti ai Serviciului Investigaţii Criminale Argeş au pun în aplicare patru mandate de executare a pedepsei închisorii emise de instanţele judecătoreşti. Primul îl vizează pe Gheorghiţă Bratu, de 42 de ani, din comuna Bărăşti de Vede, judeţul Olt, condamnat de Judecătoria Slatina la trei ani şi şapte luni de puşcărie pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă. În cel de al doilea caz este vorba despre Nicolae Molfa, de 48 de ani, din Merişani, satul Malul Vânăt. Acesta a primit o condamnare de trei ani închisoare cu executare în regim de detenţie pentru dare de mită, decizia fiind luată de Tribunalul Argeş. În octombrie 2017, Nicolae Molfa împreună cu fiica sa, Angela, şi cu ginerele său, Emil Ioana, s-au dus acasă la primarul Luigi Ionescu ca să-l să îi lase să construiască un gard fără autorizaţie de construire şi să le dea şi un titlu de proprietate pe terenul unde au amplasată locuinţa. Întrucât edilul i-a refuzat categoric, împricinaţii i-au lăsat la uşă un plic cu 5.000 de lei, o sticlă de whisky, o pungă de cafea, o cutie de bomboane şi un bileţel pe care scria de la cine provine „atenţia”. Primarul a sesizat poliţia, iar finalul este că Nicolae Molfa, singurl inculpat, a fost condamnat. La capturarea împricinatului, judiciariştii de investigaţii criminale au fost sprijiniţi de agenţi ai Secţiei de Poliţie Rurală Bascov şi de mascaţi ai Serviciului de Acţiuni Speciale Argeş. Cel de al treilea caz se referă la Robert Ştefan Popescu, de 20 de ani, din Miceşti, care a primit de la Judecătoria Piteşti o pedeapsă de patru ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru infracţiunea de tâlhărie. În fine, cea de a patru situaţia îl are în centrul atenţiei pe Irinel Emilian Luţă, de 32 de ani, din Buzoeşti, pe care Judecătoria Costeşti l-a condamnat la un an şi patru luni de puşcărie în regim de detenţie pentru infracţiunea de tăinuire. Toţi patru împricinaţii au fost încarceraţi la Penitenciarul Mioveni.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar