Acasă / EVENIMENT / Au ajuns la închisoare

Au ajuns la închisoare

Trimişi-la-închisoare-fotopress-24ro11
Doi bărbaţi au ajuns la puşcărie după ce au fost condamnaţi la pedepse privative de libertate.
Astfel, poliţiştii din Mioveni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele lui Gheorghe Nafta, de 55 de ani, din oraşul precizat, pe care Judecătoria Piteşti l-a condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare în regim de detenţie pentru conducere sub influenţa alcoolului. Bărbatul a fost încarcerat la Penitenciarul Mioveni.
La rândul lor, judiciariştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Câmpulung au pus în aplicate un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea privindu-l pe Gheoeghiţă Boncea, de 39 de ani, din municipiul de la poalele Mateiaşului. Acesta are de executat trei ani de puşcărie în regim privativ de libertate pentru comiterea, în stare de recidivă, a infracţiunii de vărămare corporală. În timp ce consuma alcool împreună cu alţi doi bărbaţi, s-a certat cu unul dintre aceştia şi l-a luat la bătaie. Victima, care suferă de o anumită afecţiune medicală, nu a mers la spital, ci s-a dus acasă însă ulterior starea i s-a agravat. A avut noroc că a fost găsit aproape inconştient de fratele lui venit să vadă cum se simte, iar acesta a sunat la ambulanţă şi apoi a sesizat poliţia. Agresorul a fost găsit de oamenii legii într-un bar de unde l-au ridicat şi dus la audieri. Şi el a fost depus la Penitenciarul Mioveni.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar