Acasă / EVENIMENT / Au ajuns la puşcărie

Au ajuns la puşcărie

penitenciar-colibasi

O femeie şi patru bărbaţi au ajus la puşcărie după ce au fost condamnaţi la diverse pedepse privative de libertate. Astfel, judiciarişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, împreună cu colegi de la Poliţia Ştefăneşti, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele lui Cosmin Florin Boca, de 22 de ani, din Ştefăneşti. Acesta are de executat un an şi şase luni de închisoare pentru conducere fără permis. Şi tot poliţiştii de investigaţii criminale au ridicat-o de acasă pe Ileana Gheorghe, din Băiculeşti, care va trebui să stea la puşcărie trei ani şi 10 luni pentru furt de energie electrică. Femeia, de etnie romă, a fost prinsă de mai multe ori de jandarmi şi de reprezentanţi ai furnizorului de electricitate că avea locuinşa raccordată ilegal la reţea. A fost tri¬misă în judecat în mai multe dosare, dar de fie¬care dată a scăpat fie cu condamnare cu suspendare, fie achitată după ce a plătit preju¬di¬ciul. Sentinţa, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, este definitivă şi executorie, iar piranda a ajuns într-o celulă.

Aceeaşi poliţişti de la de Investigaţii Criminale, de data asta împreună cu colegi de la Poliţia Topoloveni, au pus în aplicare alte două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Primul îl vizează pe Vasile Ionuţ Teşcan, de 19 ani, din oraşul de pe Valea Cârcinovului, condamnat la trei ani şi şase luni pentru viol, iar cel de al doilea pe Gelu Claudiu Bratu, de 18 ani, Priboieni, condamnat la trei ani de închisoare tot pentru viol. La rândul lor, agenţi ai Secţiei de Poliţie Rurală Călineşti, împreună cu colegi de investigaţii criminale de la poliţia judeţeană, l-au ridicat la domiciliu pe Nicolae Sorescu, de 55 de ani, din Beleţi-Negreşti. Acesta a fost condamnat de Judecătoria Topoloveni la patru ani şi 11 luni de detenţie pentru infracţiunile de loviri sau alte violenţe şi furt de energie electrică. De asemenea, agenţi ai Secţiei de Poliţie Rurală Leordeni şi cei de la investigaţii criminale l-au săltat de acasă pe Marian Eugen Cârstea, de 48 de ani, din localitate, condamnat de Judecătoria Topoloveni la un an de închisoare pentru tăiere fără drept şi furt de masă lemnoasă. În fine, şi poliţişti din Mioveni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii privindu-l pe Nelu Ică, de 34 de ani, din oraşul preciuzat, pe care Judecătoria Piteşti l-a condamnat la un an şi 10 luni de detenţie pentru tăiere fără drept şi furt de copaci.
Exceptându-l pe tânărul de 18 ani, care a fost internat într-un centru educativ pentru minori şi tineri din reţeaua Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, toţi ceilalţi au fost încarceraţi la Penitenciarul Mioveni.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar