Acasă / EVENIMENT / Au ajuns la spital cu picioarele rupte

Au ajuns la spital cu picioarele rupte

RanitiMerisani01

Trei tineri au ajuns la spital, după ce au fost victime ale unui eveniment rutier. Doi dintre ei au suferit răni grave. În jurul orei 18.15 a serii de luni, Georgian V., din municipiul Basarabilor, circula către Piteşti cu un Volkswagen Jetta. Fiindcă nu a păstrat o distanţă suficientă în deplasare, ajuns la Merişani a acroşat un Seat Cordoba, la volanul căruia se afla un puştan de numai 14 ani, din Merişani. Din câte se pare, autoturismul rămăsese în pană şi trei tineri, Vasile S., de 18 ani, din Băiculeşti, Daniel S., de 24 de ani, şi Daniel Florin S., de 26 de ani, despre care poliţiştii spun că nu sunt rude, au început să-l împingă. Nu se ştie dacă încercau să repornească motorul sau aveau doar intenţia să scoată maşina în afara carosabilului. Cert este că ei au fost loviţi de autoturismul condus de Georgian V. care, fiind întuneric, nu a observat la timp obstacolul prezent pe şosea. Cei trei tineri au fost trântiţi pe asfalt şi la locul evenimentului au sosit echipaje ale ambulanţei şi poliţiei rutiere. Grav răniţi, Daniel S. şi Daniel Florin S. au fost transportaţi la spital cu picioarele fracturate. La spital a ajuns şi Vasile S., dar spre norocul lui avea doar o contuzie de cot. Fireşte, în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, respectiv pentru conducere fără permis, dar e greu de înţeles ce-a fost în mintea celor trei, care au permis ca un copilandru de numai 14 ani să fie lăsat la volanul Seat-ului. Chiar dacă au fracturi la picioare, tinerii răniţi se pot considera norocoşi că au scăpat cu viaţă dintr-un accident care putea să-i coste viaţa.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar