În cursul zilei de marţi, trei adolescenți cu vârste de 17-18 ani au trăit spaima vieții lor după ce, în timp ce se aflau la plimbare într-o zonă împădurită din comuna Mărăcineni, au dat nas în nas cu ursul.
Tinerii s-au refugiat pe balconul unei case părăsite, de unde au sunat la 112. Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Argeș, împreună cu o ambulanţă SMURD și cu reprezentanţi ai autoritățile locale, s-au deplasat la fața locului și, folosind semnalele acustice și luminoase, au reușit să îndepărteze sălbăticiunea. „Cei trei adolescenți au fost coborâți în siguranță și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă, după cum au mărturisit, nu vor uita ușor experiența trăită. Doar de la începutul sezonului cald și până în prezent, jandarmii au intervenit la peste 50 de apeluri primite prin 112, care semnalau prezența urșilor în zonele populate. Reamintim cetățenilor să evite, pe cât posibil, apropierea de animalele sălbatice, iar în caz de pericol să apeleze imediat numărul unic de urgență 112″ – Jandarmeria Argeş.
Vă reamintim că, în noaptea de duminică spre luni, trei urşi au făcut prăpăd la Băbana, unde au omorât o oaie şi o capră şi au răsturnat mai mulţi stupi, iar un altul a fost văzut, ziua în amiaza mare, pe strada Sticlelor din Ştefăneşti, aflată la mică distanţă de Piteşti.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...