Polițiștii din cadrul Secției 3 Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal deschis pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe și au reținut trei bărbați. Aceştia sunt Gheorghe S., 32 de ani, Eugen T., de 29 de ani, şi Nicuşor S., de 20 de ani, toţi din Ştefăneşti.
Din cercetări s-a stabilit că, în seara de 21 iunie, cei trei, în timp ce se aflau în cartierul Trivale din Pitești, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică și ar fi manifestat acte de violență asupra mai multor persoane, folosind obiecte contondente. După administrarea probatoriului, cei în cauză au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei judeţene, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Vă reamintim că scenele, de o rară violenţă, s-au petrecut pe bulevardul Libertăţii din cartierul amintit, unde un scandal a izbucnit între mai mulți bărbați. Un tânăr a intervenit ca să calmeze spiritele, dar a fost luat la bătaie pentru că si-a băgat nasul, cum se zice, într-o chestie care nu-l privea. Câţiva trecători au anunțat autoritățile, iar la fața locului s-au deplasat echipaje de polițiști și jandarmi, precum şi luptători ai trupelor speciale din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş întrucât nu se ştia câte persoane sunt implicate şi exista premisa ca încăierarea să degenere.
Oamenii legii au precizat că la faţa locului i-au găsit pe tânărul lovit cu ranga în spate, dar nu a rămas internat, şi pe un trecător care a luat un pumn în faţă fără să fi avut vreo implicare în scandal. Audiaţi, aceştia au declarat că nu îi cunosc pe cei care i-au luat la bătaie şi au fugit de la locul faptei a bordul unui autoturism.
Tag-uri- . 24 A autoturism public r scandal trivale
Citeşte şi ...
Perioada sărbătorilor nu trebuie să fie un coșmar pentru mulți oameni și pentru animale!
Dragoș Predescu, Prefectul județului Argeș: “Perioada sărbătorilor nu trebuie să fie un coșmar pentru mulți ...