Acasă / EVENIMENT / Au permis accesul fără verificarea certificatelor verzi

Au permis accesul fără verificarea certificatelor verzi

Activitățile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici cu privire la noile prevederi legislative referitoare la prevenirea răspândirii coronavirusului, au continuat în județ fiind mobilizați peste 350 de polițiști. Oamenii legii au desfășurat 36 de acţiuni independent sau împreună cu Jandarmeria Argeş şi cu alte structuri fiind verificate peste 2.000 de persoane, 143 de mijloace de transport şi 340 de societăți comerciale. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 216 amenzi în valoare de 8.000 de lei, din care 204 ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii şi 12 pentru nerespectarea interdicțiilor de deplasare pe timp de noapte.
În urma unui control la un complex comercial din Câmpulung, după ce reprezentanții acestuia fuseseră instruiți cu privire la respectarea legislației privind prevenirea răspândirii coronavirusului, s-a constatat, prin sondaj, că s-a permis şi accesul persoanelor care nu dețineau certificatul care să ateste vaccinarea. Cu privire la cele constatate a fost înștiințat ITM Argeş în vederea luării măsurilor legale care se impun față de administratorul societății. De asemenea, poliţiştii din Mioveni au constatat faptul că, la intrarea principală a unui complex commercial, nu se efectuează controlul privind accesul persoanelor pe baza certificatului verde. Şi în acest caz a fost înștiințat ITM pentru luarea măsurilor legale care se impun față de administratorul societății. Iar la un complex comercial din Curtea de Argeş poliţiştii au constatat că din cele 125 de persoane aflate în interior, 14 nu dețineau certificate verde şi a fost înștiințat Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar