Poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung au finalizat cercetările în două dosare penale privind comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
În primul dintre ele este vorba despre Robert Florinel C., de 33 de ani, din municipiul de la poalele Mateiaşului, care în jurul orei 3.30 a nopţii de 5 septembrie 2020 a fost depistat circulând cu maşina pe raza comunei Schitu Goleşti aflându-se sub influenţa alcoolului. Bărbatul a refuzat să meargă la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabiliri alcoolemiei, iar dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de trimitere în judecată.
Cel de al doilea se referă la Gheorghe M., de 61 de ani, de asemenea din municipiul de sub Grui. Pe 10 octombrie 2020, în jurul orei 14,40, a fost prins de poliţişti conducând autoturismul deşi consumase alcool. Sexagenarul a refuzat şi el recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, iar dosarul său a fost înaintate Parchetului Câmpulung tot cu propunerea de trimitere în judecată.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...