Acasă / EVENIMENT / Autocamion confiscat într-un dosar privind infracțiuni silvice

Autocamion confiscat într-un dosar privind infracțiuni silvice

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au continuat verificările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,transport cu cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m^3, neînsoţite de documentele specifice de transport prevăzute la art. 68 alin.1 din Legea 46/2008R”, faptă prev. și ped. de art. 68 alin. 2 ind.1 din Legea 46/2008R – Codul Silvic.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 13 ianuarie a.c., un bărbat de 33 de ani, din Rucăr, ar fi transportat cu un autocamion, pe raza localității Dragoslavele, cantitatea de 12,54 mc material lemnos, de esență rășinoase.
În urma probatoriului administrat, a fost luată măsura ridicării în vederea continuării cercetărilor a autocamionului în cauză, precum și a materialului lemnos fără documente care să ateste proveniența legală.
De asemenea, cercetările în dosarul penal continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită, și a întregii activități infracționale.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

avea-dreptul-de-a-conduce-suspendat

Depistat de polițiști conducând fără drept

În ziua de 14 aprilie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar