În prezenţa autorităţilor judeţene, azi, 19.11.2015, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a primit, prin Programul Operaţional Regional (POR), o autofreză de zăpadă.
Aceasta va fi folosită la degajarea căilor de acces către zonele izolate, pentru autospecialele de intervenție și cele de prim ajutor calificat ale inspectoratului.
De asemenea, autospeciala este echipată în partea din spate cu un rezervor de apă cu o capacitate de 5000 l, putând fi folosită în sprijinul autospecialelor destinate stingerii incendiilor.
Autospeciala, în valoare de 885537,14 lei, este ultima pe care unitatea noastră a primit-o în cadrul etapei a III-a a proiectului, urmând să fie repartizată Detaşamentului de Pompieri Piteşti.
În urma derulării Programului Operaţional Regional, prin Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale – Domeniul major 3.3.: Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţie în situaţii de urgenţă, unitatea noastră a primit următoarele echipamente:
1 autospecială de cercetare NBCR – Mercedes – repartizată la Detaşamentul de Pompieri Piteşti (15.06.2011);
2 autospeciale de lucru cu apă şi spumă de capacitate medie (MAN) (2000 l apă şi 120 kg spumogen) – repartizate la Detaşamentul de Pompieri Piteşti şi Detaşamentul de Pompieri Bradu (03.11.2011);
3 autospeciale de lucru cu apă şi spumă de capacitate mărită (SCANIA) (5000 l apă şi 500 kg spumogen) – repartizate la Detaşamentul de Pompieri Mioveni, Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş şi Detaşamentul de Pompieri Câmpulung (25.11.2011);
1 autospecială pentru descarcerări grele (MAN) – repartizată la Detaşamentul de Pompieri Bradu (18.11.2011);
2 ambulanţe de prim ajutor medical calificat (B2) (VW Transporter) – repartizate la Detaşamentul de Pompieri Piteşti şi Garda de Intervenţie nr. 2 Topoloveni (15.11.2012);
1 autospecială de lucru cu apă şi spumă de capacitate mărită (SCANIA) (9000 l apă şi 900 kg spumogen) – repartizată la Detaşamentul de Pompieri Piteşti (30.09.2014).
1 autospecială de lucru cu apă şi spumă de capacitate mărită (MAN) (7000 l apă) – în valoare de 1.298.982 lei – repartizată la Detaşamentul de Pompieri Bradu (20.12.2014);
Programul Operaţional Regional 2007-2013 este finanţat din bugetul de stat şi bugetele locale (Consiliul Judeţean), fiind cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) – unul din Fondurile Structurale ale Uniunii Europene.
Citeşte şi ...
Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești
Ieri seară au fost momente de bucurie pentru sportivii legitimați la clubul H20 Viitorul Pitești. ...