Acasă / EVENIMENT / Autospecială a IPJ Argeș implicată într-un eveniment rutier

Autospecială a IPJ Argeș implicată într-un eveniment rutier

În ziua de 15 august a.c., un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Argeș, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 65, a fost sesizat direct, de un participant la trafic, conducător al unui autoturism, ce se afla în localitatea Lunca Corbului, sat Mârghia, cu privire la faptul că un alt autovehicul- ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, ar fi provocat avarii autoturismului pe care îl conducea, cu puțin timp înainte de momentul discuției cu polițiștii, iar după producerea evenimentului rutier ansamblul rutier și-ar fi continuat deplasarea. Ansamblul auto în cauză avea direcția de deplasare spre județul Olt, locul producerii fiind în apropiere de limita cu județul amintit.Sursa foto:newsflux.ro

Autospecială IPJ Arges
Polițiștii au pornit în direcția de deplasare a ansamblului auto, circulând cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune (în regim de circulație prioritar). Pe raza localității Colonești din județul Olt, un alt conducător auto nu a acordat prioritate de trecere echipajului de poliție, pe fondul efectuării unei manevre de depășire a unui alt autoturism. Conducătorul echipajului a reușit să evite impactul cu autoturismul care a inițiat manevra de depășire fără a se asigura corespunzător, însă pentru a evita impactul, a intrat în șanțul betonat, autospeciala suferind avarii ușoare.
Evenimentul rutier a fost protocolat ca tamponare, nicio persoană nefiind rănită. În urma verificărilor, conducătorul autoturismului a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 60 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare. De asemenea, ansamblul rutier căutat, ca urmare a implicării în evenimentul rutier sesizat inițial, a fost depistat pe raza orașului Balș, județul Olt, de către polițiștii olteni, în urma verificărilor rezultând că acesta era condus de un bărbat de 29 de ani, din comuna Stoenești, județul Olt. Polițiștii Serviciului Rutier Argeș și-au continuat misiunea, iar în urma verificărilor privind primul eveniment rutier, conducătorul ansamblului rutier a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 990 de lei, conform OUG 195/2002, pentru neadaptarea vitezei de deplasare în curbă deosebit de periculoasă, la trecerea pe lângă un alt autovehicul, în urma căreia a rezultat avarierea autoturismului.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar