Acasă / EVENIMENT / Autoturism acroșat de tren, Merișani

Autoturism acroșat de tren, Merișani

Pompierii de la Detașamentul Pitești au fost solicitați să intervină în cazul unui eveniment feroviar care a avut loc în localitatea Merișani, unde un tren personal a acroșat un autoturism. Până în momentul de față, nicio persoană nu a avut nevoie de asistență medicală.La fața locului, pompierii asigură măsuri PSI.La fața locului intervin polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș.

Autoturism acroșat de tren, Merișani

 

În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 52 de ani, din Ștefănești, care conducea un autoturism pe raza localității Merișani, la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere, semnalizată cu indicatoare, din zona Dobrogostea, nu a oprit la apropierea trenului, împrejurare în care autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de o locomotivă, care se deplasa pe ruta Curtea de Argeș – Pitești.

Din fericire, în urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, fără ca vreo persoană să sufere leziuni. Conducătorul auto și conductorul mijlocului de transport feroviar au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

Evenimentul rutier a fost protocolat ca tamponare.

În urma abaterii constatate, conducătorul autoturismului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.485 de lei, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș recomandă ca la orice traversare a căii ferate să fie respectate regulile specifice.

Traversareacu autovehicule, să fie respectată semnificația marcajelor și indicatoarelor rutiere, cu oprirea în dreptul marcajului și asigurarea temeinică (la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere), respectiv să fie respectată semnificația marcajelor, indicatoarelor, a semnalizării acustice și luminoase și a barierelor sau semibarierelor (la trecerea la nivel cu calea ferată ce este prevăzută cu bariere sau semibariere), fără a încerca să traversați când barierele se află în curs de coborâre.

De asemenea, traversarea pietonală a căii ferate să fie făcută prin locurile autorizate, persoanele să se asigure temeinic, înainte de a traversa, și astfel să nu se expună la riscuri inutile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar