Acasă / EVENIMENT / Autoturism intrat într-un stâlp în comuna Bascov

Autoturism intrat într-un stâlp în comuna Bascov

Pe parcursul nopții de ieri, pompierii de la Detașamentul Pitești au intervenit în cazul unui accident rutier produs în comuna Bascov, strada Serelor, unde, un autoturism a intrat într-un stâlp. Pentru gestionarea situației, la fața locului, au fost alocate următoarele resurse: o autospecială de stingere , o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.

Autoturism intrat într-un stâlp în comuna Bascov

Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării, au identificat în interiorul vehiculului o persoană care nu se putea evacua pe cont propriu. Aceasta a fost extrasă și predată de urgență echipajului SAJ. A fost vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 35 de ani, conștientă. La fața locului au fost identificate scurgeri de lichide combustibile, iar colegii noștri au asigurat măsuri specifice de prevenire a incendiilor.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins baut la volan

Curtea de Argeș : Plimbarea cu mașina l-a costat un dosar penal

Depistat de polițiștii rutieri din Curtea de Argeș, în timp de conducea sub influența alcoolul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar