Acasă / EVENIMENT / Autoturism răsturnat pe raza localității Retevoiesti

Autoturism răsturnat pe raza localității Retevoiesti

Un tânăr de 19 ani a ajuns la spital, marți seară, după ce s-a răsturnat cu autoturismul pe care îl conducea, pe DJ 731, pe raza localității Pietroșani.S-au deplasat pompierii cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD, alături de un echipaj SAJ.O singură victimă, neîncarcerată, preluată de către echipajul SAJ.

Viteza l-a băgat în spital

Un tânăr a ajuns la spital din cauză că a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina pe câmpul de la marginea drumului, iar din primele informații se pare că ar fi circulat cu viteză prea mare.
Evenimentul, care se putea solda cu consecinţe dintre cele mai grave, a avut loc, după cum v-am şi informat pe scurt, puţin după ora 22 a nopţii de marţi.
Din verificările preliminare efectuate de polițiști s-a stabilit că Alexandru R., de 19 ani, din Coșești, conducea un Renault pe DJ 731. Ajuns în satul Retevoeşti în timp ce străbătea comuna Pietroșani, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul a ieşit în afara părții carosabile şi s-a dat peste cap de câteva ori, apoi a revenit pe roţi. Potrivit agenţilor rutieri se pare că tânărul, care obţinuse permisul de conducere cu câteva luni în urmă, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a apăsat prea tare pedala de acceleraţie şi a scăpat maşina de sub control.
În urma accidentului, conducătorul autoturismului, care era singur în maşină, a suferit mai multe leziuni fiind preluat, conștient, de un echipaj medical al serviciului judeţean de ambulanţă care i-a acordat primele îngrijiri, apoi l-a transportat la spital.
În cauză va fi întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, şoferul nu consumase alcool, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Cod portocaliu

ISU Argeș : Avertizare meteorologică! Cod portocaliu!

Pana mâine, 26 decembrie, ora 08:00, o parte a județului nostru se află sub incidența ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar