Acasă / EVENIMENT / Avalanşă pe Transfăgărăşan lăsată cu maşini distruse

Avalanşă pe Transfăgărăşan lăsată cu maşini distruse

Două maşini au fost surprinse, duminică, de o cădere masivă de pietre şi zăpadă pe Tranfăgărăşan, o femeie fiind ranită. Incidentul s-a produs ceva mai sus de cabana Capra, la aproximativ trei kilometri distanţă de Cota 2000 undeva în apropiere de cascada Capra. Din cele discutate cu Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeş, deasupra cascadei este un scoc, unde se acumulează cantităţi mari de zăpadă. Din cauza încălzirii vremii, stratul de omăt amestecat cu bolovani s-a desprins, a plecat la vale şi a suprins un autoturism oprit, precum şi un altul aflat în deplasare. Una dintre maşini a fost grav avariată. De asemenea, o femeie de 44 de ani aflată între ele a fost lovită de bulgări îngheţaţi de zăpadă şi rănită. La locul evenimentului au intervenit echipe de salvamontişti, echipaje SMURD şi de la ambulanţă, apoi au fost anunţaţi angajaţi ai Secţiei de Drumuri Naţionale, Districtul Piscu Negru, ca să acţioneze cu utilaje pentru degajarea drumului.

Femeia, care avea un acces de amnezie şi nu-şi mai amintea nimic din cele întâmplate, a fost transportată de salvatori la cabana Capra. Iniţial se pusese problema solicitării unui elicopter SMURD, dar plafonul de nori nu permitea intervenţia. În cele din urmă victima a fost transportată la spital cu o ambulanţă. Un copil aflat într-unul dintre autoturisme făcuse atac de panică şi a fost trimis spre spitalul Curtea de Argeş cu o maşină particulară, iar un echipaj SMURD a plecat la întâmpinare ca să-l preia de pe traseu. Directorul Salvamont Argeş a precizat că incidentul, care putea să aibă consecinţe dintre cele mai grave, a avut loc pe un sector de drum închis circulaţiei publice (Transfăgărăşanul este închis de la km 104 Piscu Negru, n.r.) tocmai din cauza riscului producerii unor avalanşe, dar că şoferii celor două maşini au ignorat interdicţia. „Deşi drumul este închis, turiştii circulă aproape fără probleme. Oamenii ar trebuie să înţelegă faptul că, dacă e închis, e închis cu un motiv bine întemeiat”, a subliniat Ion Sănduloiu. Tot el a adăugat că şi traseele montane din masivul Făgăraş sunt închise din acelaşi motiv.

Foto/Video – ISU Arges -Salvamont Romania

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar