Acasă / EVENIMENT / Băiețel bătut de patru fete, care se amuză în timp ce lovesc fără milă

Băiețel bătut de patru fete, care se amuză în timp ce lovesc fără milă

În urma informațiilor apărute în spatial public, privind o agresiune între minori, care ar fi avut loc pe raza orașului Costești, Compartimentul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Argeș este abilitat să transmită următoarele:

„În seara zilei de 06 aprilie a.c., în urma apariției unor imagini pe o rețea de socializare, cu privire la agresarea unui minor, mama minorului agresat s-a prezentat la sediul poliției, unde a formulat plângere prealabilă sub spectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe, conform art. 193 alin.1 din Codul Penal.Urmare a sesizării, în dimineața zilei de 07 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești, împreună cu polițiștii Biroului Siguranța Școlară, s-au deplasat la unitatea de învățământ unde cei în cauză sunt elevi, pentru identificarea tuturor celor implicați.În continuare, de desfășoară verificări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și luarea măsurilor legale care se impun.Totodată, în cauză vor fi sesizați și reprezentanții Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului.
Recomandări din partea polițiștilor:
Recomandăm minorilor și adulților deopotrivă, ca, în situația în care asistă la un astfel de comportament din partea minorilor, să sesizeze faptele polițiștilor și să nu contribuie, prin atitudinea pasivă, la escaladarea comportamentului agresiv.O deosebită importanță o are atitudinea celor care asistă sau iau la cunoştinţă despre astfel de fapte.Dobândirea calității de complice, instigator sau coautor, în procesul penal, şi astfel atragerea răspunderii penale, este o limită pe care tinerii în special, o pot depăşi cu destulă uşurinţă atunci când asistă cu pasivitate la faptele săvârşire cu violenţă.Aspectele pot îmbrăca și forma unor contravenții, conform Legii 61/1991R privind normele de conviețuire socială, săvârșite de către minorii care se implică în astfel de fapte și/sau de către părinții ori tutorii legali ai minorilor care nu îi supraveghează”,transmite IPJ Arges.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar