În seara zilei de 25 martie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din casdrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați prin Serviciul Unic Apeluri de Urgtență 112 cu privire la un incendiu la o locuință din comuna Valea Iașului. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albești de Argeș, care au sprijinit intervenția pompierilor pentru stingerea incendiului. Ulterior, în urma cercetării și a verificărilor efectuate, s-a stabilit că incendiul ar fi fost generat prin folosirea intenționată a sursei, de către un bărbat de 48 de ani, locatar al respectivului imobil. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere conform art. 253 alin. 4 din Codul Penal, sub supravegherea Parcehtului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș. După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 48 de ani, din Valea Iașului, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Acasă / EVENIMENT / Bărbat de 48 de ani, din Valea Iașului, reținut pentru distrugere prin incendiere
Citeşte şi ...
Minorul de 15 ani, căutat de poliție a fost găsit!
„Că urmare a preluării în presă a aspectelor referitoare la căutările desfășurate pentru găsirea minorului ...