Şofer mort în accident la Merişani
„Accident rutier în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un gard de pe raza comunei Merișani, satul Borlești.
La fața locului au ajuns pompierii cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.
A fost o singură victimă, șoferul, care a fost declarat decedat în urma incidentului”, a transmis ISU Argeş.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că Adrian R., de 45 de ani, din Pitești, conducea un Opel Astra pe DN 7C din direcția Curtea de Argeș spre Pitești. Ajuns la Borleşti, în împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări a pierdut controlul volanului, iar maşina părăsit partea carosabilă spre stânga față de direcția sa de deplasare şi s-a izbit violent de gardul unei case.
Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul conducătorului auto, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc. Trupul fără viaţă a fost transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.