Sâmbătă dimineaţă, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină la Stoeneşti pentru extragerea din apele râului Dâmbovița a unei persoane care, potrivit unui trecător care a văzut-o, părea să nu dea semne de viaţă, iar odată cu pompierii s-a deplasarat și un echipaj al serviciului judeţean de ambulanţă.
Când au sosit, salvatorii au constatat că era vorba despre un bătbat decedat cel mai probabil prin înec şi au anunţat poliţia.
În urma verificărilor efectuate oamenii legii au stabilit că era vorba despre Ion B., de 67 de ani, din Dragoslavele. Depcamdată nu se cunosc împrejurările în care a survenit decesul, dar nu sunt suspiciuni cu privire la natura morţii. Trupul neîsufleţit a fost trimis la medicina legală în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzelor decesului, în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi se fac cercetări în vederea clarificării împrejurărilor în care sexagenarul şi-a pierdut viaţa.