Sesizare persoană lovită de tren între gara Pătroaia și gara Leordeni, zona ” La Baloteasca”. Intervin pompierii cu un echipaj SMURD, o autospecială de stingere și o autospecială de descarcerare.Din nefericire, sesizarea se confirmă. La fața locului, echipajele operative au identificat o persoană de sex masculin care prezintă leziuni incompatibile cu viața. În tren sunt aproximativ 90 de călători, niciunul dintre aceștia nu necesită îngrijiri medicale.
IPJ Argeș : Persoană decedată, după ce a fost lovită de tren
În urma informațiilor apărute în spațiul public, cu referire la o persoană lovită de tren, în zona Leordeni, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:
În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a fost lovită de tren.
Din primele cercetări s-a stabilit că un bărbat, a cărui identitate nu a fost stabilită până la acest moment, a fost lovit de un tren de călători care circula pe relația București-Pitești, aflat în deplasare, între stațiile CF Pătroaia și Leordeni, rezultând decesul bărbatului. Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc. Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, conform art. 192 din Codul Penal.
Foto Press 24



