Acasă / EVENIMENT / Bărbat reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor

Bărbat reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor

Bărbat reținut de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor

În ziua de 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș au fost sesizați de o femeie din Ștefan cel Mare, cu privire la faptul că un vecin i-ar fi lovit câinele pe care îl deține, în mod repetat, în zona capului, cu un obiect contondent. Polițiștii s-au deplasat la locuința persoanei în cauză, în comuna Ștefan cel Mare, constatând că un exemplar canin de culoare alb cu negru, din rasă comună, cu vârsta de circa 13-15 ani, prezenta la nivelul capului substanță de culoare brun-roșcată cu aspect de sânge, la fața locului fiind solicitată și prezența medicului veterinar zonal.

Bărbatul în cauză, de 66 de ani, cu domiciliul în aceeași localitate, a fost condus la sediul poliției, pentru cercetări, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor, conform art. 25, alin. 2, lit.d din Legea 205/2004R privind protecția animalelor, cercetările fiind desfășurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești. După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 66 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Patriarhie-2

Filarmonica Pitești, aplaudată la scenă deschisă, într-un concert extraordinar la Patriarhia Română!

Instituția noastră a susținut aseară, în premieră, concertul extraordinar „Acasă de sărbători”, la Patriarhia Română. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar