Acasă / EVENIMENT / Bărbat reținut pentru nerespectarea ordinului de protecție

Bărbat reținut pentru nerespectarea ordinului de protecție

În ziua de 27 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au reținut un bărbat de 34 de ani, din Merișani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.

Polițiștii au fost sesizați telefonic de către bărbatul de 34 de ani, cu privire la faptul că se află la adresa de domiciliu a soției sale, din Merișani cu intenția de a o agresa fizic. În cel mai scurt timp polițiștii s-au deplast la adresa în cauză, constatând că bărbatul se află în imobil, deși avea un ordin de protecție prin care îi era interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metrii de soția sau locuința acesteia. Femeia, în vârstă de 36 de ani, nu se afla în imobil la acel moment. Bărbatul a fost încătușat și condus la sediul subunității de poliție în vederea continuării cercetărilor.

Tânăr-reținut

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunii de încălcare ordinului de protecție, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

Reamintim importanța purtării unui dispozitiv electronic de monitorizare pe perioada emiterii unui ordin de protecție, fiind singura măsură care poate proteja victima în timp real, în fața unei agresiuni.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

fara permis de conducere arges

Tânăr prins pe DJ 704 în timp ce conducea un autovehicul fără a poseda permis de conducere

Miercuri, 28 ianuarie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Călinești au depistat un tânăr de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar