Doi bărbați au fost reținuți pentru lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare, violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice. În ziua de 13 ianuarie a.c., în jurul orei 15:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești, au fost sesizați prin 112, de un bărbat de 61 de ani, din comuna Bradu, cu privire la un incident produs în timpul efectuării unei curse de taxi.
Din primele verificări a reieșit faptul că, bărbatul de 61 de ani, în calitate de șofer de taxi, în timp ce se deplasa pe strada Serelor, din Bascov, transportând o pasageră, ar fi fost blocat în trafic de un alt vehicul, din care au coborât doi bărbați necunoscuți, ce au manifestat un comportament agresiv. Aceștia ar fi provocat distrugeri autoturismului și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, iar ulterior una dintre persoane ar fi scos pasagera din taxi și ar fi urcat-o, împotriva voinței sale, în autoturismul cu care se deplasau, părăsind locul faptei.
În urma activităților operative desfășurate de polițiștii de investigații criminale Pitești, cu sprijinul celor din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov și a Secției 3 Poliție Pitești, au fost identificați doi bărbați, de 56 și 21 de ani, tată și fiu, ambii din comuna Merișani, și persoana vătămată, în vârstă de 19 ani, concubina tânărului, aceștia fiind conduși la sediul Poliției Municipiului Pitești, pentru cercetări.
Polițiștii de investigații criminale piteșteni au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de cei doi bărbați urmând a fi prezentați parchetului cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de libertate în mod ilegal, amenințare, violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
Foto Press 24
