Acasă / EVENIMENT / Bărbatul care a distrus cu toporul o mașină a fost reținut pentru 24 de ore

Bărbatul care a distrus cu toporul o mașină a fost reținut pentru 24 de ore

IPJ Argeș : Cercetări persoană agresivă, imobilizată de polițiști după ce a provocat distrugeri unui autoturism

a distrus cu toporul o mașină
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările cu privire la bărbatul care a provocat distrugeri unui autoturism și s-a manifestat agresiv în prezența polițiștilor, în ziua de 16 iulie a.c.. Ca urmare a verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiounilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și dristrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. De asemenea, două persoane au formulat plângere prealabilă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. În noaptea de 16 spre 17 iulie a.c., după administrarea probatoriului, bărbatul de 48 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiu casa stolnici (1)

Incendiu izbucnit la o locuință din comuna Stolnici

Incendiu izbucnit la o locuință din comuna Stolnici, satul Cotmeana.Intervin pompierii cu două autospeciale de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar