Acasă / EVENIMENT / Bărbatul care a ucis căprioara, sub control judiciar

Bărbatul care a ucis căprioara, sub control judiciar

braconier-politie-fotopress-24-2După am relatat în precedentele ediţii ale ziarului nostru, individul care s-a lăsat filmat în timp ce omora cu maximă cruzime un pui de căprioară a fost capturat. El este Cătălin Buşcu, de 30 de ani, din Bârla, pe care poliţişti de la Serviciul Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase l-au ridicat de acasă cu sprijinul mascaţilor Serviciului Acţiuni Speciale Argeş. În aceeaşi zi, coordonaţi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti, oamenii legii au făcut o percheziţie acasă la împricinat, iar o alta la domiciliul concubinei sale şi au găsit doi dintre cei trei câini din rasa ogar, care apar şi în filmare. Adus la Piteşti pentru audieri, individul a susţinut că e nevinovat, dar imaginile de pe înregistrări sunt mai mult decât elocvente. Reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă pentru infracţiunea de braconaj, în cursul zilei de ieri Buşcu a fost prezentat Parchetului Costeşti cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive. Procurorul a dispus plasarea acestuia sub control judiciar 60 de zile şi la expirarea ordonanţei bărbatul a părăsit arestul. Bărbatul, zidar de meserie, dar fără a avea un loc de muncă stabil, apare într-un filmuleţ care a făcut rapid înconjurul ţării. În imaginile greu de suportat se vede cum, pe un fond de vânătoare privat din sudul judeţului, trei câini ogar bine dresaţi îşi înfipseseră colţii în picioarele unui pui de căprioară ţinut de Buşcu. Râzând cu gura până la urechi, în final individul suceşte capul bietului pui de căprioară ca să-i frângă gâtul în cel mai barbar mod posibil. Oripilaţi, mulţi cititori ai ziarului nostru şi vânători profesionişti, cărora li se adaugă Nicolae Ivănescu, proprietarul fondului de vânătoare, consideră că cel în cauză merită să primească o pedeapsă exemplară, proporţional cu sadismul de care a dat dovadă faţă de un animal protejat de lege. Din păcate, pentru astfel de fapte legea prevede o pedeapsă de până la trei ani de puşcărie sau amendă între 5.000 şi 25.000 lei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

466043727_10234578332989568_5096655413277771799_n

,,Toamna în viziunea artiștilor contemporani”,organizată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin

Vineri, 8 noiembrie ,ora 12,,,Galeria.art „din Pitești a fost gazda expoziției de artă plastică,,Toamna în ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar