Aşa cum v-am informat, un bărbat și-a pierdut viaţa joi dimineață în urma unui accident de muncă petrecut la o firmă de colectare-sortare deșeuri din Oarja.
Din primele verificări a reieşti că este vorba despre Marian N., de 56 de ani, din Oarja, angajat ca sortator, care a fost strivit de un utilaj, iar echipele medicale ajunse la faţa locului nu au putut face altceva decât să constate decesul. Bărbatul ieșise de la schimbul trei şi a mers într-o zonă în care nu ar fi avut voie. Potrivit anchetatorilor, locul unde a avut loc nenorocirea este o zonă macată pentru raza de lucru a unui încărcător frontal care transporta anvelope. Din cauza întunericului, cel care conducea utilajul, Marian I., de 34 de ani, din Suseni, nu l-a observat, nu şi-a dat seama de ce s-a întâmplat și și-a continuat activitatea. A aflat despre tragedie de la un alt coleg al victimei care ieșea din schimbul de noapte, iar la aflarea teribilei veşti a făcut atac de panică. Conducătorul utilajului a fost verificat cu etilotestul rezultând că nu a consumat alcool, în cauză va fi întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, precum și neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă. Cercetările au fost preluate de judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, şi întrucât este vorba despre un accident de muncă au fost sesizați și reprezentanții ITM Argeș. Verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care tragicul eveniment s-a petrecut.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...