Acasă / EVENIMENT / Bascov: Un TIR a lovit un autoturism și l-a târât zeci de metri

Bascov: Un TIR a lovit un autoturism și l-a târât zeci de metri

În dimineața zilei de 06 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeş au fost sesizați despre un eveniment rutier din care au rezultat doar pagube materiale, între un TIR și un autoturism.

” Din verificările efectuate, precum și din declarațiile celor doi conducători auto cu privire la modul de producere a evenimentului rutier, a rezultat că un bărbat de 43 de ani, conducător al unui ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă (T.I.R., cu încărcătură), care se deplasa pe DN 7, pe raza comunei Bascov, având direcția de deplasare spre Autostrada A1, pe fondul neasigurării la trecerea de pe banda 2 pe banda 1, a acroșat un autoturism care se deplasa în aceeași direcție, pe banda spre care ansamblul rutier s-a încadrat.

autoturism lovit de TIR

Conform procedurii specifice, polițiștii rutieri au testat ambii conducători auto, cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.Ca urmare a abaterii, bărbatul de 43 de ani a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, polițiștii eliberând și autorizațiile de reparație pentru avariile produse celor două autovehicule implicate.Sancțiunea prevazută pentru neasigurarea la schimbarea benzii de mers este cuprinsă între 4 și 5 puncte-amendă (între 660 și 825 de lei), cu 3 puncte penalizare ”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

În acest context, polițiștii rutieri transmit tuturor conducătorilor auto:

- să adopte permanent o conduită preventivă în trafic;
- să se asigure corespunzător la orice schimbare a direcției de mers;
- să aibă în vedere că graba poate asigura contextul pentru implicarea într-un eveniment rutier, iar protocolare acestuia va dura mai mult timp decât deplasarea în condiții de siguranță.

Totodată, o atenție deosebită trebuie acordată la trecerea pe lângă autocamioane, știut fiind faptul că din poziția conducătorului unui astfel de mijloc de transport există mai multe unghiuri lipsite de vizibilitate.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

microbuze electrice (1)

Alte trei microbuze electrice au ajuns în școlile din Argeș

 În prag de sărbători, alte trei (3) microbuze electrice au ajuns în școli - Lerești, Drăganu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar