Nu e nicio plăcere ca cineva să ajungă la închisoare, dar asta este situaţia în cazul de faţă, mai ales că persoana cu pricina este una extrem de cunoscută pentru isprăvile prin care s-a făcut remarcată.
În cursul zilei de marţi, judiciarişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, împreună cu poliţişti de la Secţia Rurală Albota, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Bolintin Vale pe numele Alinei Elena Badea, de 30 de ani, din Albota. Condamnată la trei ani şi şase luni de puşcărie în regim privativ de libertate, tânăra a fost încarcerată la Penitenciarul Mioveni. Cunoscută drept „blonda beată” din cauza pasiunii sale pentru alcool, femeia s-a dat de mai multe ori în spectacol, cum se zice, în centrul Piteştiului, după ce a căzut în boscheţi fiind în stare de ebrietate. În august 2017, după cum am şi relatat la momentul potrivit, ea a ajuns în arestul Poliţiei Dâmboviţa fiind acuzată de furt calificat, conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Luată la ocazie de un om de afaceri, ea l-a rugat să oprească la o benzinărie şi să-i aducă o sticlă cu apă. Bărbatul a coborât, dar nu a luat cheia din contact, iar tânăra a trecut la volanul Mercedes-ului şi a gonit cu el spre Bucureşti. Trasă pe dreapta de poliţiştii sesizaţi între timp, a rezultat că avea o concentraţie de 1,29 mg/l de alcool pur în aerul expirat. După o noapte petrecută în arest, ea a fost plasată dub control judiciar şi, totodată, i s-a interzis să mai frecventeze localuri unde se comercializează băuturi alcoolice, însă împricinata nu a ţinut cont de interdicţii şi şi-a continuat expediţiile bahice.