Ieri, maiorul Bogdan Olar a fost numit oficial inspector-şef al ISU Argeş, funcţie pe care o ocupa cu împuternicire, după ce a promovat concursul pentru acest post. În vârstă de 38 de ani, Bogdan Olar s-a născut în anul 1979 la Curtea de Argeş. Este absolvent al Liceului militar „Constantin Brîncoveanu”, Ploieşti, promoţia 1997, şi al Academiei de Poliţie, Facultatea de Pompieri, în 2002. În 2011 a absolvit un program de masterat în domeniul managementul situaţiilor de urgenţă. Cu o carieră militară de aproape 15 ani în această armă, noul comandant al salvatorilor argeşeni a ocupat diverse funcţii de conducere la nivelul subunităţilor operative, precum şi în echipa managerială a inspectoratului. Maiorul Olar are o vastă experienţă profesională, remarcându-se atât pe timpul conducerii intervenţiilor de mare amploare, cât şi în acţiunile de planificare a operaţiunilor şi misiunilor din competenţa ISU Argeş.De asemenea, este absolvent al cursului de expert al Mecanismului European de Protecţie Civilă şi membru al echipei naţionale de căutare-salvare urbană RO-USAR, certificată INSARAG pentru participarea la misiuni internaţionale sub egida ONU în cazul producerii unor dezastre majore.
Citeşte şi ...
Dacika, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...