Acasă / EVENIMENT / Bolnavă psihic, şi-a pus laţul de gât

Bolnavă psihic, şi-a pus laţul de gât

O femeie şi-a pus capăt zilelor, nu sunt suspiciuni cu privire la natura morţii şi revenim cu amănunte.
Nenorocirea a avut loc vineri după-amază la Mioveni şi este vorba despre Filofteia D., în vârstă de 53 de ani, din localitate. Femeia era depresivă şi avea tratament prescris de medicul specialist, pe care însă nu l-a mai luat. Vineri, scăpată de sub supraveghere, aceasta a dispărut şi membrii familiei au început s-o caute. Cum nu era nici în curte şi nici în locuinţa aflată în apropierea detaşamentului de pompieri, unul dintre cei ai casei au urcat în pod. Acolo a descoperit-o pe femeie atârnând fără viaţă în ştreangul legat de o grindă. Sinucigaşa nu a lăsat bilet, în cauză a fost deschis dosar penal, iar trupul neînsufleţit a fost transportat la medicina legală în vederea efectuării autopsiei.

sinucidere

Despre Administrator

Citeşte şi ...

fara permis de conducere arges

Tânăr prins pe DJ 704 în timp ce conducea un autovehicul fără a poseda permis de conducere

Miercuri, 28 ianuarie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Călinești au depistat un tânăr de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar