Pugilişti de la cinci cluburi din ţară au participat în acest week-end la Cupa Municipiului la box. Întrecerea a fost organizată de Zilele Piteştiului care au fost sărbătorite de Sfiinţii Constantin şi Elena, patronii spirituali ai oraşului.
La această întrecere au participat boxeri de la cluburile CSM Slatina, CSM Tîrgovişte, CSM Cîmpulung, CSM Sibiu, CS Vîlcea şi CSM Piteşti. Întrecerea a fost un bun prilej de verificare pentru toţi participanţii înaintea întrecerilor oficiale din această vară. Competiţia a fost un succes în opinia antrenorului de la CSM Piteşti, Ioniţă Mărăşescu: „Am încercat să verificăm nivelul de pregătire al sportivilor noştri dar în acelaşi timp şi popularizarea acestui sport în rîndul tinerilor. Nu ne-au interesat rezultatele pentru că nu a fost o competiţie oficială ci doar una de verificare. Sînt mulţumit de modul în care au boxat George Vasile, Adrian Stăncescu, Andrada Gheorghe, Flavius Iacob şi bogdan necula. Acestă întrecere a venit cu două luni înaintea Campionatelor Naţionale de seniori care vor avea loc în luna august la Piatra Neamţ. Acolo vom merge cu trei sportivi. Este vorba de Flavius Iacob, Ionuţ Ghiţă şi Bogdan Nistorescu. Obiectivul este să luăm o medalie iar cel mai îndreptăţit să spere la podium este Flavius Iacob însă şi ceilalţi doi cred că pot face o surpriză plăcută” a declarat tehnicianul.
Marius D. Foto-Mihai Neacsu