Incident noaptea trecută într-o pădure din localitatea Budeasa, unde a fost implicat un ATV. S-a intervenit cu un echipaj de paramedici cu o ambulanță SMURD de la Detașamentul Pitești și un echipaj al SAJ.La fața locului a mai ajuns un echipaj SAJ.A fost identificată o victimă de sex masculin care se află în stop cardio-respirator și i s-au efectuat manevrele de resuscitare. Totodată au fost evaluate și alte două persoane în stare de conștiență.Paramedicii au găsit cele trei persoane cu ATV-ul într-o râpă. Pacientul în vârstă de 39 de ani, găsit în stop cardio-respirator, nu a răspuns manevrelor echipajelor medicale, fiind declarat decesul. Celelalte două persoane, o femeie și un băiat, au fost preluate și transportate la spitale de către cele două echipaje ale SAJ.
În noaptea de 1 spre 2 august a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că nu ATV, cu trei ocupanți, s-ar fi răsturnat într-o zonă împădurită din comună Budeasa.La eveniment au fost direcționați polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov care au constatat că cele sesizate se confirmă. La fața locului a fost identificat un bărbat de 39 de ani, aflat în stare de inconștiență, căruia echipajele medicale i-au efectuat manevre de resuscitare, însă fără succes. De asemenea, la fața locului au mai fost identificați o femeie de 38 de ani, cu leziuni la un membru inferior, precum și un minor de 10 ani, din primele verificări rezultând că cei doi ar fi fost pasageri pe ATV-ul ce ar fi fost condus de bărbat. Cercetările au fost preluate de către polițiștii Biroului Investigații Criminalei Pitești, pentru asigurarea cardului legal necesar verificărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal conform art. 192 și 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.