Acasă / EVENIMENT / Bunurile lui Nicola Inquieto scoase la licitaţie

Bunurile lui Nicola Inquieto scoase la licitaţie

Bunurile lui Nicola Inquieto scoase la licitaţie

Centrul Spa, două blocuri şi un teren (acestea din urmă pe strada Ţepeş Vodă) deţinute în Piteşti de omul de afaceri italian Nicola Inquieto, arestat pentru că ar aparţine clanului mafiot Casalese şi, în particular, facţiunii lui Michele Zagara, vor fi scoase la licitaţie de o firmă lichidator judiciar din Satu Mare. Pentru centrul Spa, care la inaugurarea din 2018 era considerat cel mai modern din Argeş, nu s-a înscris nimeni. Pentru apartamente s-au înscris doar locatarii blocurilor care au cumpărat locuinţele în rate şi au apucat să plătească direct la dezvoltator cu speranţa că nu-şi vor pierde locuinţele asupra cărora autorităţile italiene au aplicat sechestru penal într-un proces de luptă antimafia pe confiscare extinsă. Lichidatorul încearcă să recupereze cât mai mult posibil din banii datoraţi de firma Daniela Construcţii aparţinând lui Inquieto, care este în faliment.

Venit în la Piteşti în aprilie 2004, în doar cinci ani Nicola Inquieto şi-a construit un adevărat imperiu imobiliar, ceea ce a atras atenţia procurorilor italieni care au demarat ample investigaţii. În primăvara lui 2018 a fost arestat. Extrădat în Italia, în mai 2019 a fost condamnat de Tribunalul Napoli la 16 ani de închisoare pentru asociere cu Camorra. Sentinţa a foat atacată şi în februarie 2021 Curtea de Apel Napoli l-a condamnat definitiv pe Inquieto la 14 ani de puşcărie. În acest an, pe 13 iulie, la Curtea Supremă de Casaţie din Roma se va judecat recursul intentat de Nicola Inquieto. Este ultima cale de atac şi după decizia instanţei cei 148 de locatari ai blocurilor ridicate la Piteşti de afaceristul acuzat că spăla banii mafiei în Argeş vor încerca să scape de sechestru ca să poată definitiva actele de vânzare-cumpărare a apartamentelor.

muncitor-cazut-din-macara-fotopress-24ro-13

Italianul mai are un dosar pe rolul Judecătoriei Piteşti pentru ucidere din culpă după ce, în august 2016, un tânăr a murit pe unul dintre şantierele sale din cartierul Găvana. Aşa cum am relatat la data respectivă, este vorba despre Marius V., de 24 de ani, care a căzut de pe o macara turn pentru care firma Daniela Construcţii nu avea angajat un responsabil cu supravegherea şi verificarea tehnică a instalaţiilor şi nici contract de prestări servicii cu o persoană juridică autorizată de ISCIR pentru astfel de activităţi. La data precizată, muncitorul se urcase pe macara ca să reaşeze cablul de tracţiune pe una dintre role, dar a căzut de la înălţime şi şi-a pierdut viaţa.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar