Acasă / EVENIMENT / Campanie intensivă împotriva cerșetoriei, în Pitești!

Campanie intensivă împotriva cerșetoriei, în Pitești!

Poliția Locală solicită sprijinul cetățenilor!

În contextul campaniei desfășurată de polițiștii locali piteșteni, începând cu data de 01.03.2022, Poliția Locală Pitești face apel către cetățeni să susțină eforturile autorităților de a combate practica ilegală a cerșetoriei. Efectuată sub forma unei acțiuni concentrate în zona centrală a orașului în vederea depistării, identificării și luării măsurilor, conform legislației în vigoare, împotriva celor care apelează la mila publică (cerșetorie), însoțiți de minori sau nu, campania actuală generează, deja, rezultate: au fost depistate 13 persoane, toate fiind din afara municipiului, care au fost sancționate contravențional cu amendă de la 100 la 500 de lei. Pentru toate persoanele depistate, au fost înaintate documente și către ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică), pentru a se lua măsuri conform legislației specifice.
Precizăm faptul că aceste acțiuni vor continua zilnic, iar cei care repetă această practică riscă să fie încadrați conform prevederilor Codului Penal privind fapta de cerșetorie și vagabondaj.
Efectul pe termen lung al acestor campanii este mult diminuat prin gestul oamenilor de a oferi bani celor care, astfel, reușesc să câștige sume impresionante, aceștia revenind în stradă la scurt timp după acțiunile polițiștilor.
Ținând cont că fenomenul cerșetoriei este unul de amploare și foarte greu de eliminat, municipalitatea reiterează apelul către cetățenii municipiului Pitești să nu le mai ofere bani celor care cerșesc, ținându-i, astfel, în stradă. Este important de menționat faptul că, de-a lungul timpului, au fost depistați cerșetori care, în câteva ore, au câștigat sume considerabile, de ordinul sutelor de lei, bani pe care majoritatea angajaților de pe piața muncii nu îi obțin în mod obișnuit prin intermediul serviciului lor.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar