O femeie şi un copil au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau a fost angrenată într-un accident în lanţ în care au fost implicate şase autoturisme.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un tânăr de 22 de ani, din județul Arad, conducea o autoutilitară pe DN 7C din direcția Pitești către Curtea de Argeș. Ajuns la Merișani, cel mai probabil pe fondul neatenţiei şi nepăstrării distanţei în mers, a lovit violent sin apate un autoturism condus în aceeași direcție de mers de o tânără de 22 de ani, din Bulgaria. Din impact, maşina fetei a fost proiectată în autoturismul din față, condus de un bărbat, de 52 de ani, din județul Călărași, care la rândul său a fost proiectat într-o autoutilitară condusă în aceeași direcție de mers de un bărbat de 47 de ani, din București. Forţa tamponării a fost atât de puternică, încât autoutilitara bucureşteanului a intrat în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 46 de ani, din Câmpulung, pe care, de asemenea, l-a proiectat în autoturismul din față, condus de un bărbat de 31 de ani, din Bulgaria.
În urma accidentului au fost răniți, din fericire ușor, o femeie de 38 de ani și un copil în vârstă de 13 ani, ambii din Brăila, pasageri în cel de-al treilea autovehicul implicat în carambol.Toți conducătorii auto au fost verificaţi cu etilotestul rezultând că nu au consumat alcool, iar cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Tag-uri- . A accident autoturism din București femeie ia r
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...