Patru autovehicule, mai exact un tir şi trei autoutilitare, au fost implicate într-o coliziune în lanţ pe DN 7 care leagă Piteştiul de Vâlcea. Incidentul, care din fericire nu s-a soldat cu victime, a avut loc pe fondul nepăstrării distanţei în mers. Totul s-a întâmplat în jurul prânzului, când Nicuşor S., de 39 de ani, din Mărăcineni, circula cu un tir către Râmnicu Vâlcea. În timp ce traversa comuna Drăganu, a fost lovit din spate de o dubiţă de 3,5 tone, la volanul căreia se afla Cristian B., de 48 de ani, din Câmpulung. O altă dubiţă care circula în aceeaşi direcţie de mers, condusă de Eftimie I., de 55 de ani, din Piteşti, a fost oprită la timp. Deşi şoferul a reuşit să evite coliziunea cu vehiculele din faţă, nu a scăpat neşifonat, ca să zicem aşa. Maşina sa a fost izbită violent din spate de o altă dubiţă condusă de Daniel B., de 26 de ani, din Satu Mare, şi prinsă exact ca într-un sandviş între primele două autovehicule. Din fericire, tamponarea s-a soldat doar cu pagube materiale şi nicio persoană nu a fost rănită. O perioadă traficul a fost parţial blocat şi s-a circulat pe un singur fir de deplasare, iar poliţiştii rutieri au stabilit că tamponările s-au produs pe fondul neatenţiei şi a nepăstrării distanţei în mers faţă de vehiculul din faţă. Din acest motiv, doi dintre şoferi, mai exact câmpulungeanul Cristian B., respectiv sătmăreanul Daniel B., au fost amendaţi cu câte 580 lei.
…Şi la Piteşti
Tot în această, după-amiază, un alt carambol a avut loc pe strada Negru Vodă din Piteşti în apropierea Spitalului Militar. Şi în acest caz este vorba despre patru vehicule, toate autoturisme (un taxi Logan, o Solenza, o Skoda şi un Opel), iar incidentul s-a produs de asemenea pe fondul neatenţiei în conducere şi a faptului că şoferii nu au păstrat o distanţă suficientă în mers. Nicio persoană nu a fost rănită.