Acasă / EVENIMENT / Carbonizat în locuinţă

Carbonizat în locuinţă

Un bărbat şi-a pierdut viaţa în urma unui incendiu care i-a cuprins locuinţa, trupul său fiind descoperit de pompierii militari. Tragicul eveniment a avut loc în jurul orei 9.45 a dimineţii în comuna Buzoeşti, satul Vulpeşti. Un cetăţean a observat că din locuinţa vecinului său, Ion P., de 62 de ani, iese fum şi a sunat la 112, dar nu a putut preciza dacă proprietarul este sau nu în casă. La faţa locului au intervenit două autospeciale ale Secţiei de Pompieri Piteşti şi un echipaj SMURD. Când au ajuns, echipele de intervenţie au constatat că ardea o casă bătrânească şi au început lupta cu flăcările. Din nefericire, Ion P. a fost găsit fără viaţă în interiorul locuinţei, iar trupul carbonizat a fost trimis la Serviciul de Medicină Legală Argeş în vederea efectuării autopsiei. Se presupune că bărbatul avea probleme locomotorii şi după izbucnirea incendiului nu a reuşit să părăsească imobilul.

Din primele verificări a rezultat că sexagenarul, care mai are cinci fraţi în aceeaşi comună şi un fiu plecat în Italia, locuia singur. Întrucât nu avea sobă, el se încălzea folosind un calorifer electric cu ulei şi un radiator. Potrivit ISU Argeş, incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric survenit la unul dintre mijloacele de încălzire. Este primul caz de acest gen care a avut loc de la începutul acestui an în judeţ, alte două fiind înregistrate în ultima lună a anului trecut.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar