Acasă / EVENIMENT / Căţel învelit în hainele pompierilor

Căţel învelit în hainele pompierilor

La rândul lor, pompieri ai Detaşamentului Piteşti au avut parte de o intervenţie mai puţin obişnuită. La ora 1.30 a nopţii de sâmbătă, ei au fost anunţaţi de doi tineri că ar văzut pe cineva când a aruncat un căţel într-o fântână de 4 m adâncime aflată pe marginea DN7 la Bascov, satul Valea Ursului. Iniţial, aceştia au încercat să scoată singuri animalul, dar nu au reuşit şi au sunat la 112. Aşa se face că subofiţerul Sebastian Sima a intrat cu scara în fântână şi a scos patrupedul. Căţeluşul, care era în hipotermie, a fost încălzit de pompieri cu hainele de pe ei (echipament de protecţie), apoi a fost luat acasă de unul dintre tinerii care au chemat ajutoare. O intervenţie similară a avut loc, vineri, şi la Valea Iaşului, unde pompieri de la Detaşamentul Curtea de Argeş au salvat tot un căţel blocat într-un tub de beton la vreo şase metri sub pământ. Pentru recuperarea animalului, salvatorii au fost sprijiniţi de autorităţile locale cu un buldoexcavator.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

466043727_10234578332989568_5096655413277771799_n

,,Toamna în viziunea artiștilor contemporani”,organizată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin

Vineri, 8 noiembrie ,ora 12,,,Galeria.art „din Pitești a fost gazda expoziției de artă plastică,,Toamna în ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar