În ziua se 22 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea procurorului, în care se desfășoară verificări pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Anchetatorii au stabilit că, în cursul anilor 2012 și 2013, un bărbat de 53 de ani, din Câmpulung, având calitatea de administrator al unei societăți comerciale de pe raza comunei Dragoslavele, cu complicitatea reprezentanților a doi operatori economici din județul Iași, ar fi evidențiat, în mod repetat, în actele contabile sau în alte documente legale, cheltuieli reprezentând achiziții de materii prime, obiecte de inventar și mijloace fixe, care nu au la bază operațiuni reale (62 de facturi fiscale), cu scopul de a eluda plata obligațiilor fiscale. Prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului a fost calculat la peste 600.000 de lei, reprezentând TVA fără drept de deducere. Pentru recuperarea acestuia, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale persoanelor în cauză, până la concurența sumei stabilite ca prejudiciu şi dosarul penal a fost înaintat la Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de trimitere în judecată.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...