Acasă / EVENIMENT / Cerșetoria, fenomen în creștere în perioada sărbătorilor

Cerșetoria, fenomen în creștere în perioada sărbătorilor

Peste 960 de sancțiuni contravenționale aplicate de Poliția Locală Pitești în ultima lună. Cerșetoria, fenomen în creștere în perioada sărbătorilor
În perioada 1 noiembrie – 7 decembrie 2025, polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Pitești au desfășurat acțiuni zilnice pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în municipiu. Acțiunile au vizat prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională în mai multe domenii: circulație rutieră, ordine și liniște publică, comerț stradal, protecția mediului și disciplina în construcții. În total, au fost aplicate 964 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 244.619 lei.

O atenție deosebită a fost acordată fenomenului cerșetoriei, care cunoaște o accentuare vizibilă în preajma sărbătorilor de iarnă. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au acționat zilnic în zonele centrale, în apropierea centrelor comerciale, lăcașurilor de cult și în stațiile de transport public, aplicând în această perioadă 94 de sancțiuni, în valoare totală de 9.400 lei.
Reamintim cetățenilor că apelarea la mila publicului este interzisă prin lege, iar oferirea de bani sau bunuri acestor persoane contribuie direct la perpetuarea acestui comportament. Cerșetoria este nu doar un fenomen inestetic și uneori agresiv, dar și un risc pentru ordinea publică și siguranța comunității. Pentru o eficiență sporită a activităților de supraveghere și intervenție, Poliția Locală Pitești beneficiază de sprijinul constant al Serviciului Monitorizare Video, care asigură 24/7 supravegherea video a zonelor publice și sesizează în timp real incidentele observate.
Poliția Locală Pitești va continua acțiunile ferme și susținute pentru a asigura respectarea legii, menținerea curățeniei urbane, protejarea spațiului public și prevenirea faptelor antisociale. Facem apel la cetățeni să sprijine demersurile autorităților, să sesizeze faptele de cerșetorie sau alte comportamente neconforme și să contribuie astfel la menținerea unui oraș sigur, civilizat și primitor pentru toți.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Protectia-Animalelor

Câine ținut închis într-o autoutilitară, salvat de polițiști

Animal plasat în adăpost de către polițiștii Biroului Protecția Animalelor Verificările, efectuate de polițiștii argeșeni ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar