Acasă / SOCIAL / Cinci compoziții în premieră locală la Filarmonica Pitești

Cinci compoziții în premieră locală la Filarmonica Pitești

În urma creșterii și în Pitești a numărului de cazuri de Covid-19 (peste 3 la mia de locuitori), Filarmonica Pitești își desfășoară și săptămâna aceasta activitatea on-line. Joi, 22 aprilie, de la ora 19.00, iubitorii muzicii clasice pot urmări on-line, pe pagina de facebook a instituției – www.facebook.com/pitestifilarmonica – concertul susținut în sala „Simfonia”  de orchestra simfonică, dirijor, Tiberiu-Dragoș Oprea, soliști, flautistele Casandra Iamandi și Cristina Popescu, soprana Mădălina Stan, violoniștii Mădălin Sandu și Oliviu Constantinescu și  oboistul Raymond Cinpoeșu. În program: Antonio Vivaldi – Concertul pentru vioară și orchestră de coarde în Mi bemol, La tempesta di mare, Concertul pentru două flaute și orchestră în Do major, Concertul pentru corzi și cembalo în sol minor, Giovanni Battista Pergolesi – Salve Regina, J. S. Bach- Concertul pentru oboi, vioară și orchestră în do minor și Henry Purcell – Chaconne în sol minor. Cu excepția lucrării lui H. Purcell, care a mai fost cântată la Filarmonica Pitești, toate celelalte compoziții sunt în primă audiție locală!   

Născut într-o familie de muzicieni, Tiberiu-Dragoș Oprea este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. În prezent, este prim-dirijor al Filarmonicii Pitești, fiind cofondator al instituției, în 2007. Este invitat permanent al Orchestrei de Cameră Radio, Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța, Filarmonicii George Enescu din București, al filarmonicilor din țară.

Absolventă a Universității Naţionale de Muzică București, soprana Mădălina Stan s-a perfecţionat, ulterior, cu Denyce Grace, Leontina Văduva, Cecilia şi Dan Mizrahy. A susţinut recitaluri şi concerte în România, Italia, Spania, Austria, Germania, Lichtenstein şi Bulgaria. A colaborat cu artişti de renume: Pompeiu Hărăşteanu, George Emil Crăsnaru, Vladimir Deveselu. A concertat sub bagheta dirijorilor Cristian Mandeal, Jin Wang, Iosif Ion Prunner, iar în 2007 a fost invitată ca solistă a Missei de Bernstein, la Festivalul internaţional „George Enescu” dirijorul concertului fiind Wayne Marshall.

Mădălin Sandu este, de la înființare, din 2007, concertmaestru al Filarmonicii Pitești și, de anul acesta, are și atribuții de director artistic în cadrul instituției. Ca solist concertist, a susținut numeroase recitaluri şi concerte pe toate scenele muzicale ale ţării. A concertat şi în Italia, Germania, Elveţia, Franţa, Austria, Spania, Ungaria şi Republica Moldova. Mădălin Sandu este nu doar un violonist de talent, ci şi aranjor, orchestrator şi dirijor, iniţiator al multor proiecte sonore spectaculoase.

Flautista Casandra Iamandi a absolvit Colegiul Național „Dinu Lipatti” și Universitatea Națională de Muzică, Facultatea de Interpretare Muzicală, profesor fiindu-i binecunoscutul flautist Cătălin Oprițoiu. A participat la masterclassuri și a colaborat cu numeroase orchestre și filarmonici, amintind Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, filarmonicile „Muntenia” și „Ion Dumitrescu” din Târgoviște, respectiv, Râmnicu Vâlcea. A susținut recitaluri la București, Sighișoara, Piatra Neamț și concerte, ca solistă, cu Filarmonica Pitești, a cărei angajată este din 2012. 

Nascută în Pitești, flautista Cristina Popescu a urmat cursurile Liceului de Artă din orașul natal și pe cele ale Universității Naționale  de Muzică București,  clasa profesor Vasile Gantolea. A susținut numeroase recitaluri alaturi de Trio Baroc și activități cultural- educative împreună cu Liceul de Artă ,,Dinu Lipatti” (ca profesor în perioada 2014-2017), Centrul Cultural Pitești, Școala Waldorf București. La Filarmonica Pitești, a cărei angajată este din 2014, a debutat, ca solistă, în 2008, la Festivalul „Tineri Interpreți”.

Violonistul Oliviu Constantinescu a început studiul viorii la Liceul de Arte „Dinu Lipattti” Pitești, la clasa profesoarei Roxana Moise. A urmat Universitatea Națională de Muzică București, unde i-a avut profesori pe Dan-Claudiu Vornicelu și Ioana Croitoru. Este din 2007, de la înființarea instituției, violinist în orchestra simfonică a filarmonicii.

Deși tânăr, Raymond Cinpoeșu este un oboist de succes. A absolvit Academia Regală de Muzică din Londra (licența) și Universitatea Națională de Muzică București (master). Printr-un program Erasmus, la  Conservatorul Național Superior de Muzică și Dans din Paris, și-a consolidat studiile muzicale. A colaborat cu Filarmonica „George Enescu” București, Orchestra Simfonică București, Camerata Regală și Filarmonica Pitești.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Autoturism răsturnat Boteni (1)

Autoturism răsturnat în afara părții carosabile la Boteni

Accident rutier, autoturism răsturnat în afara părții carosabile, în comuna Boteni. Intervin pompierii de la ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar