Acasă / EVENIMENT / Cioban lovit de trăsnet alături de animalele lui

Cioban lovit de trăsnet alături de animalele lui

moarte suspecta-fotopress-24roUn tânăr a fost găsit fără viaţă în zona masivului Iezer-Păpuşa, iar odată cu el au murit calul şi câinele care-l însoţea, iar din primele date rezultă că şi omul, şi animalele au fost loviţi de trăsnet. Din cele discutate cu Alexandru Holoboşan, şeful Formaţiei Salvamont Câmpulung, am reţinut că este vorba despre Alin Tomescu, de 27 de ani, din Mioarele, care lucra ca cioban la o stână. Marţi seară, proprietarul l-a trimis pe munte, ca să aducă nişte animale acasă. Tânărul a plecat din comună spre muntele Păpuşa, călare pe cal, luând cu sine şi un câine. Văzând că timpul trece şi Alin nu mai apare, proprietarul a trimis un alt angajat ca să-l caute.Pe drumul către stână, el a descoperit cadavrul colegului său alături de stârvurile calului şi al câinelui, motiv pentru care a sesizat poliţia.”Puţin după ora 20 a serii de marţi am fost anunţaţi şi noi despre cele întâmplate, ne-a declarat Alexandru Holboşan. În câteva minute am convocat doi membri ai formaţiei, Răducu Liţă şi Bogdan Ţoni, după care am pornit spre zona unde avusese loc evenimentul. Am făcut joncţiunea cu poliţia şi jandarmeria şi am început să urcăm. Pe la ora 3.10 am ajuns pe drumul dintre Găinaţul Mare şi Poiana Sfântului Ilie undeva sub Vârful Păpuşa, la circa 2.000 m altitudine. Acolo l-am găsit pe cioban, calul şi la vreo patru-cinci metri distanţă câinele. Toţi erau morţi şi concluziile anchetatorilor sunt că au fost loviţi de trăsnet. De altfel, marţi după-amiază pe munte a fost furtună însoţită de ploi şi mai ales de descărcări electrice, iar pe cadavrul tânărului era vizibilă amprenta de intrare a fulgerului în zona pieptului şi cel mai probabil teribila descărcare electrică i-a lovit pe toţi trei: pe cioban, calul, mai exact iapa pe care se afla şi câinele care cu siguranţă mergea chiar pe lângă cal. Dureros tablou, trebuie să recunoaştem, şi e prima dată când ne confruntăm cu o situaţie în care trăsnetul omoară un om şi două animale. Suprinzător, când am ajuns noi, lângă acest grup am găsit şi mânzul care sugea de la iapa moartă. Nu ştiu dacă ceilalţi ciobani au luat sau nu mânzul cu ei, pentru că sarcina noastră a fost să coborâm trupul fără viaţă al tânărului, dar dacă nu l-au luat, cu siguranţă a fost sfâşiat de lupii care se auzeau urlând în pădure, de urşi sau de alte sălbăticiuni, iar misiunea noastră s-a încheiat abia miercuri dimineaţă”, a încheiat relatarea cu oarecare amărăciune Alexandru Holoboşan.Şeful salvamontiştilor câmpulungeni le recomandă turiştilor ca, în caz că-i prinde furtuna pe munte, să nu stea grupaţi ci la minimum 10 m distanţă între ei, să nu fugă, să folosească umbrele, să nu se adăpostească sub copaci sau sub stânci ori bolovani. Singura modalitate posibilă de a se feri de trăsnete, este să stea nemişcaţi acoperiţi cu pelerină de ploaie până când natura se potoleşte.
Este al treilea caz când un cioban îşi pierde viaţa pe munte în ultima lună, primul fiind bărbatul din Odobeşti căzut în prăpastie, iar al doilea fiind ciobanul căruia i s-a făcut rău şi s-a stins în braţele salvatorilor montani din Nucşoara şi care n-a mai răspuns la manevrele de resuscitare.

Val. N. Foto-M.N

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar