Acasă / EVENIMENT / Colaborare între poliţişti argeşeni şi britanici

Colaborare între poliţişti argeşeni şi britanici

pistol_radar-fotopress24
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș au continuat cercetările cu privire la un bărbat care pe 7 aprilie a fost depistat în timp ce conducea un Volkswagen Caravelle pe DN7, pe raza comunei Morărești, fiind înregistrat cu aparatul radar în timp ce se deplasa cu viteza de 92 km/h în localitate (în zonă cu limita de 50 km/h). Este vorba despre Ianoş G., de 42 de ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj, care cu ocazia verificărilor a prezentat o copie a unui permis de conducere emis de autoritățile din Marea Britanie, fără drept de conducere pe teritoriul României.
Din verificările efectuate ulterior, cu sprijinul autorităților corespondente din țările în cauză s-a stabilit că împricinatul ar fi obținut un permis de conducere emis de autoritățile din Marea Britanie prin preschimbarea unui permis eliberat de autoritățile maghiare, care la rândul său a fost obținut prin preschimbarea unui permis de conducere românesc susceptibil a fi fals.
În cauză se desfășoară cercetări pentru comiterea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere fără drept, iar
verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite. Totodată, clujeanul cu pricina a fost amendat cu 1.595 de lei pentru că a circulat cu viteză peste limita maximă admisă în localitate şi lipsă documente.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Tânăr-prins-băut-la-volan

Tânăr de 24 de ani, prins conducând o mașină radiată! Nu avea permis și era și băut

În ziua de 14 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar