Zeci de polițiști, pirotehniști și pompieri intervin în aceste momente în apropierea Restaurantului Cornul Vânătorului în urma unei sesizări la 112 prin care se anunța preznța unui colet suspect.
Astăzi, în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la existența unui colet suspect, într-o zonă împădurită din cartierul Trivale al municipiului Pitești.
La fața locului s-au deplasat polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, care, împreună cu reprezentanții Poliției Locale Pitești, și I.S.U. Argeș, au luat primele măsuri pentru asigurarea unui perimetru de siguranță, precum și specialiști pitotehniști, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, care au efectuat intervenția specifică pentru acest tip de sesizare.
În urma activităților specifice, coletul a fost deschis, stabilindu-se că nu prezintă elemente de interes pirotehnic. Având în vedere conținutul acestuia, au fost anunțați polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale care se impun.
Cutia conținea trupul neînsuflețit al unei pisici, învelit în cârpe. Polițiștii de la Biroului Protecția Animalelor vor efectua verificări pentru stabilirea cauzelor decesului, iar în funcție de rezultatul verificărilor, dacă se impun alte măsuri legale.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...